Vezi acum povestea lui Nino Barbu, vedeta din Dubai ce a antrenat un polițist ce a bătut un record mondial!

Drumul spre succes e uneori imposibil, plin de obstacole și cu momente în care crezi ca totul e pierdut, doar un adevărat campion ar putea străbate cu succes viața. Echipa De sport online, a rugat o persoana cu adevărat specială să ne povestească întreaga sa viață de sportiv. De Sport Online vă invită să citiți povestea fostului rugbyist, antrenor personal în Dubai, locul în care unii dintre noi doar visăm să ajungem, omul ce a antrenat un polițist ce a bătut un record mondial, antrenor al academiei de politie din Dubai, Nino Barbu!

„Mă numesc Barbu Niculae. Părinții mi-au spus Nino de când eram mic. Sunt născut pe 2 noiembrie 1986 în București. Am început să practic rugby de la vârsta de 9 ani. Nu pot să zic că am avut o copilărie foarte fericita. Părinții mei s-au despărțit când aveam 2 ani. Am locuit la mama deoarece așa era pe acea vreme,copilul rămânea de obicei la mamă. După care, din cauza unor tratamente, să zic……mai dure, din partea ei, protecția copilului a decis sa locuiesc cu tata. Cu toate acestea, din păcate, ea sa stins cu o zi înainte sa fac 17 ani, Dumnezeu sa o ierte, orice ar fi fost, a fost mama,iar asta a stârnit în mine cea mai mare dorință, spre surprinderea voastră nu e legată de sport. Îmi doresc să întemeiez o familie și poate cine știe? Poate chiar e legat de sport, poate copii mei îmi vor călca pe urme. Astea sunt niște detalii, pe care nu prea le-am oferit, să zic asa, în alte relatări despre viața mea, dar am zis să îți dau mai multe detalii ca să știe lumea exact de unde am plecat,cine sunt și ce fac.

Deci, nu am avut o copilărie foarte fericită. Mi-a lipsit cu adevărat cuvântul familie nu l-am putut utiliza pentru că părinții mei erau despărțiți.

La varsta de 9 ani m-am apucat de rugby. Tata m-a dus la Steaua, am jucat acolo 2 ani, după care am plecat la Dinamo, am crescut la clubul Dinamo, pana la vârsta de 18 ani. La vârsta de 18 ani am plecat în Spania unde am jucat pentru Barcelona timp de 2 ani, după care am prins un contract în Franța, mai precis în Sudul Franței, în divizia a doua franceză. Am jucat pentru acea echipă timp de un an, după care din cauza unor probleme financiare, pe care clubul le avea, a decis sa renunțe la toți jucătorii străini și a trebuit să-mi găsesc o echipă de pe o zi pe alta,aveam opțiuni limitate.

Citește și: Tipuri somatice

Am ales sa merg la Universitatea Cluj. Pot să zic că am jucat 3 ani la Cluj. Timp în care am studiat la facultatea de Educație fizică și sport, am făcut la zi după care am făcut la distanță facultatea de Relații internaționale și studii europene. După ce am terminat facultatea de Educație fizică și sport am făcut și masteratul în Antrenament și performanță sportivă. Am jucat un an la Dinamo, încă un an la Cluj și ultimul an a fost jucat la Csm București. În tot acest timp am jucat și la echipa națională de rugby în 7, în diferite turnee internaționale, în ultimul an de activitate fiind și căpitanul acestei echipe. La un turneu în Franța, la Lyon, era o etapă de campionat european am început să simt dureri la spate și genunchi, deci aveam vârsta de 27 de ani, prin urmare 18 ani de rugby, cum spuneam durerile s-au accentuat și în urma unui control mai amănunțit medicul mi-a depistat 2 hernii de disc destul de grave.

Citește și: 5 beneficii ale consumului de proteine din zer

În scurt timp nu am mai simțit piciorul stâng deloc. În acel moment a început o perioadă destul de low, joasă, pentru mine, din punct de vedere psihic pentru că, m-am trezit după 18 ani de rugby că până la urmă nu știam să fac altceva decât rugby, m-am trezit ca mi-a spus medicul faptul ca nu o sa mai pot face rugby sau sport niciodată. Am zis, ok, asta e. Am decis să nu mă operez, am avut noroc de un fizioterapeut foarte cunoscut din Cluj. Ma ajutat mult și el ma sfătuit să nu mă operez, să fac recuperare. După 6 luni pot să spun că am început sa simt piciorul și am început sa fac alergare ușoară, cam 5-10 minute. Întreaga pauză a durat undeva la un an.

Citește și: 7 lucururi despre alimentație pentru a creste în masa musculară

Într-un an am fost recuperat complet, însă am evitat, spre bucuria mea, operația la spate. În momentul în care a trebuit să mă las de rugby la 27 ani, am zis ok, e momentul să fac ceva, altceva decât rugby. Ținând cont de studiile pe care le aveam și de un certificat de antrenor personal am zis ca nu am prea multe optiuni nu puteam să mă fac bucătar, nu? Am zis să încerc pe partea de antrenor personal. Un prieten foarte bun care era deja în Dubai de vreo 7 ani, profesor de educație fizică și sport, mi-a spus să-mi încerc norocul în Dubai. Am ales sa vin aici, am dat în stânga, in dreapta, nu știam să fac foarte multe lucruri fiind sportiv toată viata. Mi-am depus CV-ul la mai multe companii, pana la urma și la o companie aeronautica, m-am gândit că poate o să devin însoțitor de zbor.

Citește și: Bazele nutriției

Știi cum e, totul se întâmplă cu un scop în viață. Am dat toate testele online la acea companie, iar în ziua în care trebuia să dau ultimul test la ei au ajuns cu o jumătate de oră întârziere din cauza unui accident pe autostradă și cred că a fost mai bine așa pentru că acum nu eram unde sunt și eram probabil însoțitor de zbor. Am început ca antrenor personal, ușor, ușor. Am luat-o de jos. Nu știam mare lucru, nu cunoșteam nici un antrenor personal, prietenul meu era profesor de educație fizică și sport, deci nu avea nici o treabă cu nișa asta. Mi-a fost foarte greu sa găsesc clienți. Ușor, ușor am început sa descopăr lumea antrenorilor personali, mai ales într-o țară străină, dar mai ales într-un oraș precum Dubai,care până la urmă nu e un oraș atât de mic.

Citește și: Prima zi de sală

Lucrurile au început să se miște cam după 3 luni. A fost o perioadă destul de grea, dar am zis ca nu am nici un motiv să mă uit înapoi. Nu am nici un motiv să mă întorc în România, pot să fac asta oricând, nu se mută țara de acolo, nu mi se mută familia, nu mi se mută prietenii. Am zis să încerc să o dau înainte să văd ce se întâmplă, să mă uit doar în față, sa muncesc, să trag, sa văd exact ce se întâmplă. Am început sa iau la pas toate bulevardele importante din Dubai, să las cărți de vizită în fiecare hotel, în fiecare clădire în speranța că o să găsesc clienți. După 3-4 luni am început sa profesez și să găsesc clienți. La fix un an de zile după ce am ajuns în Dubai un prieten localnic ma sunat și mi-a spus faptul ca academia de politie din Dubai este în căutare de sânge proaspăt, vrea să aducă niște antrenori noi cu studii, foști sportivi de performanță și ma întrebat dacă as fi interesat, am zis, sigur de ce nu?

Citește și: „Când o să am am mușchi o să am și femei”

Am depus CV-ul și a durat undeva la 4 luni pana am primit un răspuns. Ulterior mi s-a spus că s-au făcut toate verificările necesare, e vorba de politie, nu e de joacă și a trebuit sa mă verifice. Probabil au aflat și de toate amenzile de tramvai.

Înainte romanii puteau sa stea cât vor în Dubai, între timp România a băgat vize pentru cetățenii din Emiratele Arabe Unite și bineînțeles și guvernul de aici a decis sa bage vize pentru români, iar în acea zi în care mi-a expirat viza nu mai aveam de ales, trebuia ori sa merg acasă, ori sa rămân în Dubai, dar în momentul în care voiam sa plec trebuia sa plătesc o amenda uriașă. Am fost la vama sa ma interesez de viza, mi-au zis „dacă ieși acum din Dubai nu mai ai dreptul să te întorci 3 luni”. În acel moment am sunat din nou la academie pentru ca nu aveam nici un răspuns de la ei și când au răspuns mi-au zis „da, noi avem contractul tău pregătit, totul este pregătit numai ca nu am reușit sa dam de tine, nu am putut sa te contactam”, nu știu exact care a fost motivul, dar să vezi cum s-a întâmplat totul la secundă.

Trebuia sa părăsesc țara pentru ca nu aveam de ales, dar fix în ziua în care am sunat mi-au spus ca au toate actele pregătite și nu a mai fost nevoie nici să plătesc amendă, nici sa parasesc tara. Prin urmare, m-am angajat la academia de politie din Dubai, ca antrenor și nutriționist. Am absolvit între timp și un curs de nutriționist la o universitate din Irlanda și am început sa lucrez. În part-Time, pentru ca job-ul meu este de la 5 la 10 dimineața, seara sunt antrenor personal pentru ca de la 10 sunt liber. La academia de poliție trebuie sa merg atât de dimineață pentru ca sunt grupuri de 60-70 de studenți și nu-i putem antrena în sală pentru că nu sunt săli atât de mari. Îi antrenăm afară și ținând cont la cât este de cald în Dubai ziua, evident trebuie sa lucram cu ei dimineața, undeva la 05:00-05:30 am antrenamentul cu ei, după care sunt liber, am dreptul să mă antrenez să merg la piscină și așa mai departe. Între timp în acest an am început studiile doctorale, la universitatea de Educație fizica și sport din București.

Citește și: Regimul de viață al unui sportiv

De asemenea ca și hobby acum 3 ani, după ce am simțit că sunt refăcut cât de cât și pot să mă reapuc să fac măcar sală și puțină alergare. M-am apucat de bodybuilding pentru că am fost sportiv de performanță și tot timpul am trăit cu gândul ăsta că am nevoie de o provocare. Tot timpul am avut un obiectiv, dar am zis ca nu pot să trăiesc asa, fără un obiectiv și am zis ok, hai sa fac ceva care până la urmă să-mi aducă și un beneficiu fizic, să arat mai bine și să mă țină în priză. Tot asa ca o poveste interesanta, aveam un prieten atunci la momentul respectiv. Îl tot sunam să facem împreună sală și mă tot refuza. Într-o zi i-am zis în glumă, de ce nu vrea să ne antrenăm împreună, îi este frică ca o să-i fur tehnicile de antrenament, ținând cont că se pregătea pentru o competiție de bodybuilding. I-am zis în glumă că nu cred ca are impresia ca o să arăt mai bine ca el, la care el a răspuns „oricum nu o să poți să te urci cu mine pe scenă”. Momentul ăla, a fost click-ul, știi că în viață ai momentul ăla de te motivează. Așa m-a motivat și pe mine, și am zis ok, hai sa văd dacă sunt în stare să particip la o competiție de bodybuilding. Normal pregătirea durează la 12-16 săptămâni. Eu m-am apucat cu 5 săptămâni înainte de concurs.

Citește și: Povestea Nadiei Comăneci

A fost foarte interesant că la vreo 2 săptămâni l-am sunat, nu i-am zis că m-am apucat, l-am sunat să văd cum mai e, și mi-a zis că a renunțat la pregătire pentru ca e foarte greu. Este adevărat bodybuildingul este pentru mine o disciplină foarte grea din punct de vedere psihic și fizic, dar te termină psihic pentru că trebuie să stai foarte mult în dietă și să fii foarte atent, fiecare minut de antrenament este calculat la secundă. Eu m-am pregătit pentru concurs și cu o pregătire de 5 săptămâni m-am urcat pe scenă și acolo a început totul pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult senzația și am început să particip la fiecare competiție și mă bucur că am ales să fac asta.

Citește și: Ce trebuie să iau la mine la sală?

În ziua de azi ce să zic, cam asta e viata mea, momentan mă bucur de mâncare, mă bucur de viață, mă bucur de ieșiri cu prietenii, munca e aceeași și cam atât. Nimic spectaculos încerc sa inspir cât pot de mult lumea pe instagram, să ajut atât cât pot cu un sfat.”

Deci, dragi cititori după cum vedeți viata unui sportiv nu e foarte ușoară, dar trebuie sa știți să nu renunțați niciodată!

Dacă acest articol ți-a plăcut dă-i un mic share!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: